NIG

NIG
Gălățeancă / brașoveancă, trăiesc de aproape două decenii în Sudul Floridei, împreună cu soțul meu, Dorin și fiul nostru de 13 ani, Christian. Am scris și scriu pentru diferite reviste literare din țară și diaspora și am publicat în diferite antologii literare. Colaborez cu New York Magazin - NY- și Curentul Internațional - Detroit Scriu poezie și proză scurtă. Textele mele(unele traduse în engleză de Adrian George Sahlean), sunt disponibile online pe Amazon.com., Barnes & Noble, BooksAMillion și în multe alte librării din Statele Unite. Mai nou și pe un site românesc.

joi, 15 septembrie 2016

:)

Nu te poti certa cu oricine. Mai ales daca subiectul este cineva de sex opus, mai ales daca omul a insemnat ceva, candva. Si mai conteaza inca.
Nu neaparat partner amoros.
De obicei, cand consideri ca un om nu iti merita nici nervii nici cuvintele furioase, care, sa recunoastem, sunt fluide si fierbinti, iti vezi de treaba, lasi apa sa treaca sub pod, omul iti devine indiferent si ...adios.
O indiferenta sanatoasa si indelunga este mai dureroasa decat o cearta apriga.
Cearta poate fi pasionala atunci cand se intampla intre doi oameni inteligenti care au insemnat ceva unul pentru celalalt.
Poate te certi pentru ca relatia merita sa lupti pentru ea.
Gandeste-te: Daca stii ca omul acela ar disparea pentru totdeauna din viata ta, cum ai reactiona?
Cele mai bune relatii le avem cu oamenii cu care aproape ca ne face placere sa ne certam:). Pentru ca suntem vii si avem trairi si emotii. Pentru ca, acolo in interior, stim ca cearta este de multe ori doar o metoda de eliberare a emotiilor acumulate, a tensiunii.
Sa recunoastem, uneori ne certam cu dulcea anticipatie a impacarii.
Te poti certa doar cu un om cu care ai afinitati, sentimente comune, amintiri comune; te poti certa numai cu un om cu care ai o relatie.
Exact ca in amor.
Dar... certurile repetate, cele care depasesc limitele, certurile in care cuvintele grele se impart egal la doi, erodeaza o relatie. Incet si sigur.
De aceea, in unele cazuri, se recomanda infailibila indiferenta. Impusa la inceput. Apasatoare. Frustranta ca un drac.
Eliberatoare insa, mai tarziu:)

sâmbătă, 10 septembrie 2016

vineri, 12 august 2016

tete-a-tete, NIG și scriitorul Cristian Săileanu


11253638_448554238639863_8605657540526520917_o
NIG: Domnule Săileanu, nu ştiu prea multe despre domnia ta. Ce ar trebui să ştiu în primul şi în primul rând?
C.S.: De trebuit n-ar trebui să ştii nimic.  Dar, de fapt nu ştii pentru că nu am făcut nici o vâlva apropos de ceea ce scriu. Am refuzat să mă implic în vânzarea cărţilor scrise de mine, nu am dorinţa de a-mi vedea numele pe-o copertă de carte… Dar dacă ai întrebat, află că am scris dicţionare de peste o mie de pagini(GERDI), am reînviat - prin procedeul numit paleontologie literară - o veche religie (cea zamolxiană), am scris trei romane în limba engleză şi trei în limba română, nuvele, balade, basme, o piesă de teatru... Şi am tradus mare parte din Caragiale în engleză…
NIG: Ştiu că ai plecat supărat de acasă.  De ce?
C.S.: Eu nu am plecat de acasă. Eu am fost gonit-izgonit de “acasă”. Am părăsit ţara cu paşaport maro, de apatrid.  Cu greu suportasem comunismul. Dar prin anii 78 m-am băgat (ca musca-n lapte, cunoscând bine consecinţele) în ajutorarea unui prieten care era parte din protestul anticomunist al lui Paul Goma. Ei bine, de acolo mi s-au tras multe supărări – arest, schingiuri, bătăi, ameninţari… Şi atunci mi-am depus actele de plecare definitivă din ţară. Când am plecat mi-am scuturat sandalele… Mi-am găsit o altă patrie, America, una care a ştiut să mă preţuiască, şi – de ce să n-o spun - să mă plătească…
NIG: California, Madrid, Corfu. Un triunghi interesant. Cum şi de ce?
C.S.: Iniţial, la plecarea din România, am ajuns în Houston, un oraş urât, fără trotuare, poluat, cu o umiditate de peste 90% zilnic, un oraş cu o temperatură care te strânge de gât, plin de ţânţari şi de gândaci, care se întinde ca o pleaşcă pe o rază de 100km… Am “emigrat” de acolo pe delicioasa, delicata Peninsulă Monterey, la Defense Language Institute, unde timp de doi ani i-am învăţat pe spionii americani limba română… Şi de acolo, am migrat din nou către King City, un sătuc plin de mexicani, unde am predat limba engleză timp de 28 de ani… Când m-am pensionat, nevasta, spanioloaică, cu familie numeroasă, a pus picioru-n prag şi mi-a zis: Gata cu America. Mergem la Madrid, că am treişapte fraţi, cinşpe surori, şi enşpe mii de nepoţi, veri şi prieteni. Cât despre Corfu, unde petrec şase luni pe an, este locul meu de suflet, locul unde am o căsuţă şi o grădină, unde merg pe scuter până la plajă fără cască pe cap, parchez unde îmi vine, unde scriu… şi unde primesc prieteni.
NIG: Scrii. Ce scrii?
C.S.: Am scris mii de pagini. Uite, în engleză am scris, de exemplu, un roman istoric din Italia secolului 16, despre un tată care, fiind în închisoare (era mititelul hoţ de cai), află că fiul lui, care are o voce sublimă, a fost vândut Contelui Gonzaga de la Mantova (cel care cântă La donna é mobile), pentru a fi castrat… Tatăl evadează din închisoare şi traversează Italia ca să îşi salveze copilul… Pe drum înfruntă bandiţi, plaga bubonică, diluvii… ca Ana lui Manole. (The Ballad of the Bue-Eyed Castrato). Apoi, am scris şi o urmare a acestui roman (Forgive Me, Father, for I Will Sin). Din experienţa mea de peste un sfert de secol de profesor de liceu în King City a ieşit romanul “One Year in King City High School – witness to an invasion”. Este jurnalul unui nācājit profesor de liceu din California.
În limba română am scris şi iar am scris.  Sunt foarte mândru de romanul “Râie, baloşenii şi gunoi – povestiri din şant”, ce zugrăveşte viaţa între ţigani şi interlopi în România anilor 60-70. Dar am mai scris şi un roman poliţist, “Ultimul glonţ al descălecătorilor”, şi “Viata, minunile si pildele lui Zamolxe”, carte care mi-e tare dragă… Mi-am încercat “ochiul şi-o mână pentru patria română” şi cu piesa de teatru “Copiii domnului Mann” (tradusă apoi şi în engleză). Prin anii 70 am scris şi două bazme de adormit Mitzura… Am o scurtă colecţie de nuvele “Povestiri din Corfu”, tradusă şi în engleză “Corfu Stories”.
NIG: Ce este www.babelink.us?
C.S.: Este locul unde expun ceea ce scriu. De fapt, nu fac mare efort de a vinde. Dar prin aceste “site” exist ca scriitor. Prin acest “site” nimeni nu poate spune că marele Caragiale nu a fost tradus…
NIG: Cum găseşti literatura română zilele astea? Şi mai ales, cum o vezi de afară?
C.S.: Mărturisesc spre ruşinea mea că nu citesc literatura română contemporană. Nu am timp. Scriu 6-7 ore pe zi.  Lucrez la dicţionare – muncă migăloasă, de chinez întemniţat – alte 3 ore… Am făcut excepţie cu romanele lui Constantin Ciucă şi cu poezia lui Genovel Frăţilă, şi nu mi-a părut rău. Ambii sunt foarte, foarte talentaţi… Se face mare vâlvă în România în jurul lui Cărtărescu. Nu-l voi citi, pentru că face parte dintr-o gaşcă care a monopolizat şi deraiat literatura română. Nu ştiu dacă a fost publicat şi promovat pentru că scrie bine sau pentru că e prieten cu capii acestei găşti, şi atunci nu-l citesc. De fapt, nu mai citesc de multişor pentru mă informa, ci pentru a mi se confirma… Citesc Plutarc, Suetonius, Eschil, Sofocle…
NIG: Nu spun nimic despre Mircea Cărtărescu, poate după ce termin Solenoidul, îmi place omul.
În aceeași ordine de idei, adică ,,gașca de tutti capi,, or ,,capo de toată gașca,, :) - ,,Patapievici, Marga, Boroianu, Caramitru. Pe toţi i-am solicitat să publice GRATUIT traducerea lui IL Caragiale în engleză.  Am lucrat la această traducere șapte ani! Este făcută la cel mai înalt nivel! Nici măcar nu s-au deranjat sa îmi răspundă! Ruşine, domnilor!”(CS).
Hai să vorbim despre asta.
C.S.: Iubită domniţă, cu plecăciune îţi mărturisesc că după ce am tradus Caragiale, plin de elan, plin de zel, plin de avânt, am cerut - în scris şi telefonic - ajutorul autorităţilor române. Le-am oferit autoritāţilor române traducerea gratis. Luaţi-o, publicaţi-o şi trimiteţi-o la toate marile biblioteci din lume, le-am spus. Sā stea pe rafturi, aşa cum îi şade bine unui dramaturg de talia lui Caragiale, alāturi de Ionescu, de Becket, de Strindberg. Ei bine, m-am izbit de fiecare datā de o nepāsare colosalā, de o delāsare culturalā sinucigaşā, de un nepotism neruşinat, de un spirit de gaşcă năucitor... Nu i-a interesat. Nici pe Marga, nici pe Boroianu, şi în nici un caz pe dezgustătorul Patapievici… Uitā-te te rog la volumul de traduceri din autori români publicat de ICR cu câţiva ani în urmā. Nu tu Caragiale, nu tu Sadoveanu, nu tu Slavici, nu tu Eminescu… Epigonii s-au publicat unii pe alţii. Ba într-o vreme am avut ca ministru al culturii un mare actor român, Caramitru… Ce bucurie pe mine… Ăsta da, āsta înţelege Caragiale, mi-am zis. I-am scris şi i-am oferit traducerea. Tot gratis. Nici mācar nu s-au obosit, nici el, nici vreo secretarā, sā-mi rāspundā. Şi atunci mi-am amintit de ce am fugit din România. Şi nu am avut altceva de fācut decât sā o public eu, electronic. Maurul şi-a fācut datoria…
NIG: Rolul unui scriitor este acela de a scrie. Restul, doar amănunte. De ce omoară amănuntele astea?
C.S.: Aceste “amănunte”, cum delicat le eufemizezi domnia ta, domniţă,  pe mine nu mă omoară. Din fericire, eu nu trăiesc din ce vând. Am decis cu mult timp în urmă să abandonez ego-ul, mândria de a fi scriitor. Intră, domnia ta, în orice bibliotecă, în orice librărie, şi vezi câte cărţi (necitite) zac pe rafturi. Oare s-ar simţi vreo diferenţă într-o librărie dacă ar mai apărea o carte – scrisă de Săileanu – între toate aceste volume? Eu scriu pentru că nu pot altfel. Sunt ca un şobolan al scrisului, care trebuie să roadă, altfel îi cresc incisivii până când nu mai poate închide gura…

13391562_1622548231393981_2042952226208457239_o
(în fotografie : Cristian Săileanu, Adrian George Sahlean, Constantin Ciucă)
NIG: Adrian Săhlean, Constantin Ciucă, Cristian Săileanu. Un alt triunghi interesant. Un triunghi care s-a întâmplat curând.Despre ce discută trei bărbaţi care scriu şi traduc, într-o zi caniculară, pe o insulă, la o bere?
C.S.: Păi, compară berea grecească cu cea românească şi râd de berea americană… Îşi compară apoi abdomenele… Îşi aduc aminte, cu un sentiment amestecat de scârbă şi nostalgie, de viaţa din România comunistă…
NIG:  Hmmm, mă așteptam la...picanterii; dar oh, ce interesant ar suna un interviu cu trei oameni de calibrul acestui trio(unul  trăiește în România, unul în State iar al treilea este un fel de cetățean mondial) despre una dintre punțile care vă leagă: România.
But back to our sheeps(sau mai bine ,,ships,,), cum ar zice romano-americanul: Domnule CS, cum ţi-a venit idea năstruşnică de a traduce Caragiale?
C.S.: Era pe la începutul anilor 90. Locuiam în California, pe Peninsula Monterey, şi mā adunam cu nişte prieteni vorbitori de românā la câte un pahar de vorbā. Printre ei era şi regretatul profesor Paul Teodorescu, Don Pablo. Vorbeam toţi cuprinşi de nostalgia emigrantului, şi Don Pablo a spus,
- Sāracā-i lumea anglo-saxonā în care doi giganţi literari pe care i-a produs România, Caragiale şi Sadoveanu, nu sunt traduşi.
Altcineva a zis,
- Bine, nu sunt traduşi pentru cā, de fapt, operele lor sunt intraductibile.
Auzisem eu idea asta de mai multe ori, şi o acceptasem de fiecare datā ca atare, fārā sā mā întorc la text şi fără sā-l iau la puricat. În seara aceea, însā, cu invitaţii în casā, s-a rāsculat în mine geana lui Gicā Contra. Am luat Caragiale de pe raft şi l-am rāsfoit, aşa, într-o doarā. Le-am zis,
- La Sadoveanu nu ştiu cine s-ar încumeta, căci e poezie pură, şi a mai şi scris cât şapte autori la un loc. Caragiale, însā, n-aş zice cā e intraductibil…
- De ce nu-l traduci tu, atunci? mi-a aruncat Don Pablo mānuşa. Eşti în America de peste un sfert de veac. Le predai engleza americanilor. Fugi de limbā şi limbaj formal ca dracu de tāmâie… Dacā nu tu, cine? Ai scris un dicţionar de peste douā zeci de mii de expresii colocviale. Foloseşte-l. (Se referea la GERDI -Great English-Romanian Dictionary of Idioms) Mi-a intrat atunci cuiul. Are dreptate Don Pablo, mi-am zis eu în gând. Primul lucru pe care l-am fācut a fost sā mā interesez dacā nu exista deja o traducere a operei lui Nenea Iancu, ca nu cumva sā ajung sā reinventez eu roata. Am intrat pe internet şi am cāutat. Nimic. Am dat telefon la Bibiloteca Naţionalā din Washington. Nimic. Am scormonit din Australia pânā la Cambridge. Nimic.
NIG: Nimic?
C.S.: Nimic, adicā, serios. Greu de crezut, dat totuşi prea adevārat. Înghiţiţi domniile voastre, români de pretutindeni, hapul şi ţineţi ciocul mic… Aşa ştim noi sā ne tratām geniile. Cu şpiţul în bot. Imagineazā-ţi, domnia ta, cā Sadoveanu sau Caragiale ar fi fost unguri, sau coreeni, sau evrei… Pāi, Caragiale ar fi fost nu numai publicat, dar ar fi fost jucat şi rāsjucat pe toate scenele din lume. Pentru Sadoveanu, pe care n-avem încotro, trebuie sā-l iertām cā a fost o javrā umanā pe motivul cā a fost un scriitor absolut monumental, pentru Sadoveanu, deci, s-ar fi gāsit în Franţa sau, ştiu eu, în Korea, fonduri guvernamentale pentru a finanţa o echipā de douā zeci de specialişti care sā munceascā zi şi noapte timp de trei zeci de ani, numai sā-l traducā.
Am început, nici nu ştiu de ce, probabil de frica înfruntārii cu arhitectura atât de complexā a Scrisorii pierdute, am început, zic, cu Noaptea furtunoasā, care este o piesā delicioasā, îţi aduci aminte de ea şi râzi singur, ca prostu'. Am citit-o din nou, de data asta cu alţi ochi, cu ochii traducātorului. La prima lecturā am zis şi eu cum au zis şi alţii înaintea mea, Nu se poate, nene. Cum traduci tu, Săilene, “iaca, nişte scârţa-scârţa pe hârtie”? Pe urmā însā mi-am zis, Stai, bādie, cā şi în mahalaua americanā (căci au şi americanii mahalagii lor, se numesc white trash) se râde de conţopişti. Le zice pencil pushers, sau desk jockeys. Deci, iatā cā se poate traduce. Şi sā ştii, prinţesă, cā prostia, vulgaritatea, incultura, hoţia, şantajul, îngustimea minţii, gelozia, coarnele puse unui soţ orbit de dragoste, astea nu sunt caracteristici pur româneşti. Sunt toate, vai nouā, atribute umane universale. Prin asta este mare de fapt Caragiale, la urma urmelor, prin universalitate.
Cine citeşte versiunea în englezā a Scrisorii pierdute nu poate să nu vadă cât de actualā ar fi în America în orice an de alegeri.  Românii, oricât de isteţi ar fi ei, nici n-au inventat nici nu deţin monopolul şantajului.  Cine ştie câte scrisori compromiţātoare zac prin sertarele politicienilor de pe toate meridianele lumii… Pentru un proiect atât de dificil mi-am dat eu însā seama cā aveam nevoie de ajutor. De ajutorul unui bāştinaş. Şi nu de un bāştinaş oarecare. Îmi trebuia mie un bāştinaş genial, de calibrul lui Nenea Iancu, care a trāit în secolul nouāsprezece în America şi care avea vocaţie de mahalagiu.
Aici însă întâmpinam o micā mare problemā. Vezi, domnia ta, domniţă, mahalagii americani, geniali sau nu, care au trāit în secolul nouāsprezece sunt toţi morţi pânā la unul. Unii, însă, au lāsat în urmā scrieri.
NIG: Şi l-ai gāsit?
C.S.: Da. L-am descoperit pe ...Mark Twain.
NIG: Mark Twain?!
C.S.: Pāi, ia gândeşte-te. Caragiale şi Twain sunt contemporani, diferenţa este minimā, de cam un deceniu. Amândoi cinici, amândoi colocviali, amândoi ironici cu nuanţe de sarcasm, amândoi crescuţi şi simţindu-se în apele lor la mahala… Cu Mark Twain în colţul meu, în echipa mea, m-am pus pe treabā. Întâi am recitit ce voiam sā traduc din Caragiale - Scrisoarea pierdutā, Noaptea furtunoasā, Conu Leonida, şi vreo treizeci de schiţe. Le-am citit cu pixul roşu în mânā, fācând adnotāri pe margine, mai abitir ca la Biblie. Apoi, am pus Caragiale deoparte şi am recitit Mark Twain. De la cap la coadā.
NIG: Ai recitit Mark Twain integral? E un scriitor foarte prolific.
C.S.: Da. De fapt a fost o plācere.  L-am recitit tot cu pixul roşu în mânā. Mi-a luat cam un an, dar când am terminat aveam suficiente gloanţe, suficientā muniţie, pentru a mā apuca de tradus.
NIG: Care a fost partea cea mai dificilā, care au fost cele mai mari obstacole?
C.S.: Au fost multe, mai multe ca iarba câmpului… De pildă, mi-a luat o vreme sā traduc scena în care Titircā Inima Rea şi Ipingescu citesc ziarul. Ei merg din confuzie în confuzie, şi traducerea trebuia sā urmeze pas cu pas lanţul de confuzii în englezā… Nici discursul electoral al lui Farfuridi n-a fost uşor de tradus, cāci este atât de confuz şi atât de plin de fragmente de platitudini încât e ca un hāţiş, unde multā înţelepciune şi rābdare îţi trebuie ca sā-i urmezi întortocheatele-i cārāri. A trebuit sā înlocuiesc platitudinile politice româneşti cu platitudini şi confuzii din viaţa politicā americanā, altfel discursul n-ar fi avut nici un sens pentru cititorii de limbā englezā.
NIG: Cum ai rezolvat de exemplu o chestiune cum ar fi, Ghiţā, Ghiţā, pupā-l în bot şi papā-i tot?
C.S.: Simplu n-a fost. Dar aici, domniţă, ca peste tot, nu traduci botul şi pāpatul. Aici traduci domnia ta în planul semnificaţiei, slugārnicia, vulgaritatea şi neruşinarea… Iar pe plan stilistic traduci conciziunea, rima, şi ritmul. Dar l-am rezolvat, zic eu. I-am zis, Carry their buckets and fill your pockets. Are toate elementele din limba românā. Aşa-i cā-s bāiet iute la minte?
NIG: Aşa-i. Cât timp ţi-a luat acest proiect?
C.S.: Vreo şapte ani. Trei, patru ore pe zi. Mii de ore… Am oprit tot ce fāceam la acea datā şi am lucrat doar la Caragiale.
NIG: Mă gândesc că toți domnii la care ai apelat pentru publicarea traducerii ILC, ceea ce mi-ai spus aici. Romanul “The Ballad of the Blue-Eyed Castrato” l-ai scris în englezeşte. Romanul “One Year in King City High School” înţeleg, după titlu, cā e scris tot în englezeşte. “Povestirile din şanţ”, în limba românā. În ce limbā te simţi mai la îndemânā când scrii? Te întreb pentru că eu, deși am ajuns să gandesc și în engleză, tot în românește simt mai mult.
C.S.: Depinde de registru. Când scriu despre şanţ mā simt mai bine în româneşte. Nu uita cā mi-am trāit toatā copilāria, de nevoie, între interlopi şi ţigani. De acolo mi-am luat şi un doctorat în arta de a supravieţui. Dar în general prefer sā scriu în englezeşte pentru cā am un auditoriu mai larg, şi cu mai mulţi bani disponibili de a cumpāra cārţi.
NIG: Înțeleg. Revenind la Caragiale,  am vāzut cā ai tradus chiar şi numele personajelor din Scrisoarea pierdutā. Nu e prea mult? Nu e  impietate? O stângācie? O greşealā?
C.S.. Din contra. Dacā n-aş fi fācut-o, aş fi scāzut din valoarea operei. Nume ca Farfuridi, Brânzovenescu, Caţavencu, sau Dandanache nu le gāseşti domnia ta în cartea de telefon. Sunt fācāturi de-ale lui Nenea Iancu, care de fapt anunţā personajul, îl caracterizeazā… Nici nu-i nevoie sā intri în piesā, citeşti doar lista personajelor şi ştii cā Zaharia e zaharisit, Caţavencu e o caţā, Tipātescu e un tip, adicā un bārbat frumos, cā brânza şi farfuria merg împreunā, ca la vodevil, şi aşa mai departe.  Nu poţi tu, umil traducātor, sā vii şi sā sārāceşti cu bunā ştiinţā, din lene sau nepricepere, opera pe care o traduci… Am vāzut o reprezentaţie a Scrisorii pierdute în Spania unde actriţa ce-o juca pe Zoe era grasā, urâtā şi bātrânā, iar Fānicā era mic, chel şi gras. Ba mai era sireacul şi crācānat… Am plecat dupā primul act. Sā-mi fie cu iertare, dar nu asta a zis Caragiale.
NIG: Am înțeles câteva dintre sublimele chinuri ale traducerii de la Adrian George Săhlean, cel care mi-a vorbit foarte frumos despre traducerile marca Cristian Săileanu; și știi cât de pretențios este. De ce publici totul doar electronic? De ce nu avem şi un Caragiale în limba englezā pe hârtie, pe un raft?
C.S.: Din mai multe motive. Întâi cā, oricāt de rāu mi-ar pārea mie şi celor din generaţia mea, viitorul nu este al cārţii pe hârtie ci al cārţii electronice. Am zburat acum o lunā din California pânā în Corfu. Am schimbat trei avioane. Aproape toatā lumea din avion, din aeroporturi, citea cārţi electronice. Foarte puţinā lume mai carā hârtie, care e grea şi voluminoasā. Lanţuri minunate de librārii americane - Barnes & Noble, Borders - au dat faliment. Un alt motiv ar fi cā am simţit pe propria mea piele cā imensa majoritate a editurilor sunt conduse de oameni fārā scrupule, care îţi furā pur şi simplu munca. Şi al treilea motiv ar fi pentru cā nu sunt un om bogat, ca sā pot plāti din buzunarul propriu publicarea şi mai ales difuzarea lui Ion Luca Caragiale în englezeşte.
NIG: Barnes & Noble e încă ,,alive,, chiar acum câteva zile am băut o cafea și am răsfoit câteva cărți. Dar este posibil să-și fi închis câteva locații așa cum se întâmplă când businessul nu mai este ce-a fost, în mare parte pentru ca Amazon are puterea, cred. Dar ca și autor, poate că își meritau puțin soarta, pentru că dividendele obținute aici sunt mult mai mici decât dacă vinzi prin Amazon.
Apoi, da, ai dreptate, lumea e cu nasul în electronice mult mai mult decât în hârtie.
Multe publicații au renunțat la hârtie si prefera ediția online. Eu zic ca trebuie sa mergem cu valul, pentru că ăsta este sigur un val care ... nu va trece prea curând.
Pe de altă parte, a avea o editură înseamnă a avea un business. Este normal să publici, să zicem, romane din colecția Arlechin, care, aici în State obișnuiau să apară lunar, și care, într-un fel sau altul, rezolvau nevoia de ,,tandrețuri și sexuri,, a gospodinelor singure și nesatisfăcute, scuză-mi expresia. Când banii curg, când un autor super-prolific se mulțumește cu un anume public și, mai ales, are șansa să își publice șmecheriile siropoase de câteva ori pe an la o editură care satisface nu calitativ dar des, zău că  o lucrare care ar putea însemna ceva pentru literatura universală, dar ca profit ar fi ineficientă, din punctul de vedere al unui businessman-editor, nu prea mai contează. E mult de discutat pe marginea acestui subiect.
Chiar, spune-mi ce crezi despre asta? Editura ca un business. Împăcarea caprei cu varza, cu lupul dar și cu vaca cea grasă.
C.S.: Știam că Barnes & Noble mai are deschise nişte locaţii, dar mult, mult mai puţine... Cu editurile am avut numai de suferit. GERDI s-a vândut în 2000 de exemplare la 60-80 euro bucată, dar mie nu mi-a ajuns nici un ban. The Ballad of the blue-eyed" a primit contracte de la 3 edituri, dar erau o bătaie de joc. Agenţii literari sunt în general evrei care îşi ajută coreligionarii. Aşa am ajuns să îmi public  singur.
NIG: Ai de gând sā continui traducerea operei lui ILC? Alte piese, alte schiţe? Poate câte ceva din Sadoveanu?
C.S: La îndemnul Profesorului Andrei Călin Mihăilescu am mai tradus şi D’ale carnavalului şi încă vreo 10 schiţe. Însă mă ajunge din urmă timpul, domniţă. Într-o vreme mā bātea gândul sā mā apuc de “Baltagul”. E un gen “poliţienesc” cu tente autohtone care ar putea prinde la cititorii de limbā englezā. Tare aş vrea sā pot traduce “Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, cartea copilāriei mele, un roman efervescent, cu personaje delicioase, cu aventuri minunate. E o carte la fel de bunā, dacā nu chiar mai bunā, mai spumoasā decât “Comoara din insulā”, dar nu o cunoaşte nimeni în afara graniţelor României. Din nefericire însā nu mai am timp de tot ce aş vrea sā fac. Ajungi la o vârstā când trebuie sā îţi dozezi eforturile, cāci simţi cum îţi scapā nemurirea printre degete.
NIG: Unde poți fi cumpărat, domnule Cristian Săileanu?
C.S.: Se gāsesc toate la Amazon.com şi www.Babelink.us. “The Ballad of the Blue-Eyed Castrato” a fost publicat sub pseudonimul Kris Kristiansen. Iar GERDI l-a publicat, pe hârtie, Editura Coresi. Singura mea rugāminte cātre cititorii români, în cazul cā le place ce citesc, este sā-i îndemne şi pe prietenii lor sā cumpere cartea.


interviu realizat de NIG pentru Curentul International - USA -

sâmbătă, 6 august 2016

provincială

soarele răsare din acelaşi loc
cârciuma din colţ se deschide la aceeaşi oră
şi aceiaşi bărbaţi stau chirciţi la mesele murdare
fumul înecăcios le încearcă plămânii
şi ai crede că eşti într-un spital de infecţioşi
nu într-un stabiliment care îşi plăteşte taxele la timp
şi ajută la stabilizarea economiei
în parcul de curând amenajat
o ţigancă ghiceşte în palma unei fete
precupeţii îşi întind marfa direct pe asfalt
câţiva tineri fluieră după un fund săltăreţ
o femeie stă întinsă sub o umbrelă spălăcită
oamenii îşi fac cruce
dumnezeu a iertat-o demult
faţa ei înnegrită zâmbeşte superior
ca şi cum tocmai a plecat mulţumită
de la o întâlnire de afaceri cu moartea
cineva se întreabă ce-o să se întâmple cu toată marfa
rămasă nevândută
dumnezeu zâmbeşte din nou pe chipul ei uscat
poliţistul de sector scrijeleşte o hârtie
impasibil
oamenii mor din te miri ce pe căldurile astea

sticle borcane fier vechi cumpărăm
vând pui vii
pepeni
bărbaţii continuă să tuşească tuberculos
fumul înfăşoară duios această realitatea provincială
într-o duminică de vară
în care nu se întâmplă mai nimic





marți, 26 iulie 2016

Interviu NIG - ,,Jurnal Românesc,, - realizat de Mircea Popescu

1.Doamna Nuţa Istrate Gangan, de cât timp locuiţi în America şi din ce localitatea a României sunteţi?

Sunt gălăţeanca, m-am născut în Matca, am trăit ani mulţi în Braşov, orașul soșului meu, şi locuiesc  în Sudul Floridei de 18 ani.

2. De când aţi început să scrieţi?

Am scris întotdeauna câte ceva. Am fost genul de adolescentă care prefera să scrie decât să vorbească. Am trăit întotdeauna, prin scris, într-o lume paralelă. Sună ciudat, ştiu, dar mai toate problemele, frământările, întrebările mele de atunci nu se îndreptau înspre oameni(părinţi, profesori, prieteni) ci spre o pagină albă. Pe vremea aceea, era ca și cum nu aveam de ales.
Am continuat să scriu  eseuri,  poezie,  doar pentru nevoia mea de căutare, de exorcizare emoţională, dacă vrei. Au fost şi perioade lungi de pauză.
Prin toate preumblările mele, am rătăcit multe, dar încă mai am câteva scrieri de acum 25-30 de ani.
Multe dintre scrierile mele de astăzi îşi au rădăcina în acel cândva

3. Vorbiţi-mi despre ceea ce scrieţi:

Scriu poezie şi eseuri, mici povestiri, articole uneori.
Am publicat câteva volume, poezii şi proză scurtă, se găsesc în librăriile online din State şi, mai nou, şi pe un site românesc.
Despre ceea ce scriu aş putea spune multe.
Sau aş putea să tac şi să te las să citeşti.
Atunci când citim ne agăţăm de nume, de notorietate. Mergem cu valul.
 Dar nu poți să scrii fără să citești mult. Păcat însă că oamenii nu răsfoiesc și anonimii. Unii sunt grozavi. Și aș putea să-ți dau exemple, dar aleg să nu o fac.
În scris, din păcate, trebuie să ştii pe
,,cineva,, ca să te ştie ,,cineva,,. Scrisul ajunge sport de echipă când, de fapt, cel care scrie, în adâncul lui, este al naibii de singur.
Există oameni care ar fi putut face ceva cu scrisul lor dar pentru că tot au încercat să se încadreze  într-un şablon , nu numai că nu au evoluat ci au ales să trăiască într-un timp mort.
Şi sunt
poeți și scriitori care trec neobservaţi pentru că acel Cineva este ocupat cu trasarea de …şabloane.
Un tex bun este un text bun şi atât. N-ar trebui să conteze unde a apărut, unde se vinde; nu contează nici măcar cine l-a scris.

 Uite un răspuns (starea exactă a scrisului meu):
,,Scrii ca şi cum te-ai spovedi.
Ca şi cum scrisul ţi-ar fi cel mai bun prieten.
Terapie, freaking terapie.
Scrii ca şi cum ţi-ai cresta carnea cu un cuţit bont şi încăpăţânat, insistent, afurisit de insistent, până când descleştezi prima picătură de sânge.
Scrii ca şi cum ai împărţi cuminecături - dulci uneori, amare de cele mai multe ori...
Delirante...
Scrii cu nevoia dependentului
Să-ți eliberezi demonii din sânge, să-ți slobozești îngerii din suflet
naiba știe...
Şi uneori, între publish şi delete te întrebi: la ce bun?,,

4. Aveţi publicate şi cărţi în ediţii bilingve română-engleză?
Am publicat şi varianta bilingvă a volumului ,,No one dies of a broken heart/no one lives,, în colaborare cu extraordinarul  Adrian George Sahlean.

5. Ce ne puteţi spune despre comunitatea de români din America din zona în care locuiţi în ceea ce priveşte activităţile culturale, există un interes pentru cultură, în general, şi pentru poezie, în special, în cadrul acesteia?

Din când în când se mai întâmplă câte ceva, un festival românesc, o seară culturală, un concert şi atunci lumea mai iese din casă. Multe activităţi culturale se desfăşoară în jurul bisericilor, ştiu, pare ciudat în ţară, dar aici, biserica este implicată mult în viaţa comunităţii.
Cei de la Romanian American League organizează şi ei activităţi.
Recunosc că aş putea face multe.  RAL mi-a dat verde la organizarea unor activităţi culturale, la fel şi Consiliul Cultural al bisericii Sfânta Cruce.
Oamenii au nevoie de organizare şi de timp. Mai ales de timp.
Si de timing, cum spun americanii.


6. Aţi avut lansări de carte în America?

Două. Prima organizată cu ajutorul Bisericii Sfânta Cruce , a doua cu ajutorul celor de la Romanian American League. Au fost două experienţe interesante. Şi emoţionale, trebuie să recunosc.
 Deşi n-ai fi spus, oamenii au nevoie de poezie în viaţa lor.

7. Aţi publicat versuri şi în reviste sau ziare din America fie româneşti, fie americane?

În engleză am fost publicată în The Writing Disorder, un jurnal de literatură şi artă şi în Synesthesia Journal. Am ajuns în atenția acestor publicații participând la două concursuri de poezie, lucru pe care, de obicei, nu-l fac. Satisfacția este ca aceste concursuri au fost ,,punct ochit, punct lovit,,
Și aici poți fi publicat în antologii; dacă îți exprimi dorința de publicare, ești sunat și bombardat cu emailuri de la editori, mai ales de la cei care îți condiționează publicarea cu un anumit număr de cărți plătite de tine. Este, ca și în țară de altfel, business, si asta e ok, pentru că este normal să fie așa.
Cine crede că editurile trăiesc numai din marea dragoste pentru artă și literatură, e doar un visător.
Poți să fii publicat și fără să plătești înainte, pe bază de comision din vânzări. Metodele sunt, cred, aceleași ca în țară.
Normal, dacă vrei ca editorii să cerșească la poarta ta, nu trebuie să scrii bine ci fantastic de bine. Și, uneori, nu este vorba despre fantasticul ăla care se încadrează  în norme  ci despre ăla comercial.
Oricum, în State poți să faci bani din scris, asta e clar.

 Există și aici, bineînțeles,  multe siteuri literare, public din când în când pe aceste siteuri, doar pentru plăcerea...sportului J

Aş putea publica des în New York Magazin şi în Curentul Internaţional, două ziare romaneşti cunoscute în State. Colaborez cu aceste două ziare,  dar prefer să promovez  oameni din ţară.
Scriu pentru nevoia și plăcerea de a scrie. Dacă se întâmplă să public sau să fiu publicată, este doar un bonus. Sa fii citit, asta  contează.
Nu mă consider poet/scriitor, dar nici nu mă flagelez artistic strigând că nu-s. Îi las pe cei care mă citesc și înțeleg să decidă
Sunt un om care are o pasiune. Și care nu se teme să se lase dominat de această pasiune.

8. Ce înseamnă pentru un român din America să scrie versuri, mai ales în limba română?

Este  firul  direct cu Dumnezeul Limbii Române.


joi, 14 iulie 2016

ai obosit

oraşul te strânge/folie de plastic
asfaltul îţi înghite hulpav pașii
om fără nume
prins în convulsiile unei dimineți nenăscute/4:15
luminile felinarelor răsfiră ceața subţire
umeri strânşi
pumni înfipţi în buzunare
umbra te urmăreşte
mai aproape/mai aproape
îi simţi privirea sfredelindu-ți ceafa
pentru o clipă cumplită uiți să respiri
ca apoi să înghiţi dintr-o dată
tot aerul după care plămânii tăi urlă
înjuri scrâșnit /să fi avut un briceag măcar

nici nu știi
că umbra
de fapt
e
a
ta

miercuri, 13 iulie 2016

exod

uite că am început să mergem pe mare
mai spre seară ne vor creşte aripi

icari în exod

să nu îți fie frică
icaria este mult mai aproape
decât pământul făgăduit

duminică, 10 iulie 2016

cei triști mor întotdeauna zâmbind


prelungiri la capătul fiolelor
accesorii agăţate de un furtun şi-o pungă
cadavre blânde cu zâmbet intravenos
îşi scrijelesc puţinele cuvinte
pe nervii asistentei de serviciu
durerea e un lux
picătura chinezească
te face să uiţi de ce naiba ai ajuns aici

cealaltă asistentă
aceea care poartă uniformă neagră
se întinde graţioasă pe buzele muribunzilor
şi îşi răsfaţă surâsul în ah-urile îndelungi

miercuri, 29 iunie 2016

emigrant

mai întâi îmbrățișezi crucile apoi pe cei vii
eviți întrebările pentru că ştii deja răspunsurile
toţi ai tăi îţi spun că eşti prea slab
la fel de slab ca atunci când îţi numărau coastele la gârlă
îţi este cumplit de dor de copilul care ai fost
dar nu-l mai găsești
avea obiceiul să stea ore-n șir în copaci
dar perii au fost tăiaţi de multă vreme
câinii copilăriei nu mai trăiesc nici ei
 nu eşti surprins
matematica aceasta câinească de şapte la unu
ai învăţat-o acum treizeci de ani
când căutai bolduri în bucata de pâine
pe care dulăul o adulmeca  suspicios

rămâi în urmă
umbra unui câine fantomă
bătrân senil care se tot întoarce iar și iar
să vadă dacă a încuiat uşa
pleci
dar numai când ajungi dincolo
înţelegi  că n-ai părăsit niciodată copilul
că l-ai purtat lipit de artere peste tot pe unde ai umblat


dacă n-aș fi oarbă m-aș îndrăgosti de tine

mai greu este noaptea
când singurătatea se cuibăreşte în celălalt fotoliu
şi coniacul rămâne neatins în pahar
zâmbeşti cu zâmbetul de acum douăzeci de ani
atunci când totul era simplu
când paturile nu erau atât de mari și goale
iar eroii filmelor de spionaj
în final se îndrăgosteau de eroina principală

nici nu ştii dacă cineva îşi mai aminteşte de tine
nici nu ştii când naiba coastele ţi-au devenit gratii
şi inima un biet animal
care lăsat liber s-ar întoarce supus în captivitate
ai fugi dar toate porțile sunt larg deschise 
nu există niciun obstacol care să-ţi pună la încercare nebunia
îți prinzi tâmplele în palme  și oftezi înfrânt
una câte una măştile încep să ţi se desprindă de pe chip

abia atunci te pot vedea

duminică, 26 iunie 2016

poetic justice

creionul se încăpăţânează
între degetele transparente
mai bine îţi scriu cu oasele albite
despre acest astăzi nemernic şi insalubru
înghesuit sub coaste
gata de expulzare/zigot nedorit
mai bine îţi scriu cu ochii
despre nonşalanta acestei secunde hulpave
în care am încăput amândoi
ca într-o capsulă îngropată
six feet under
pentru wow-ul generaţiilor viitoare
la ora de anatomie
eşti un terorist sentimental
ai un simţ al umorului
demn de comediile negre
facem dragoste/rated R/regie/tarantino
pe masa de disecție
într-o lume în care
urletele şi gemetele sunt strangulate sub pături
în dormitoare 4/4

p/s  scrie-mi




duminică, 19 iunie 2016

,,La Barcelona într-un bar,,

Astăzi este Ziua Tatălui în State.
Colegii mei sărbătoresc americăneşte, ,,fun, food, drinks,, - poze cu tata pe FB,
Zâmbesc nostalgic şi mă întreb dacă mi-am sărbătorit vreodată tatăl.
Dacă vreodată i-am spus că îl iubesc.
Nu ştiu de ce copilăria mea nu a conţinut niciodată cuvântul ,,te iubesc,, Am crescut într-o familie normală şi sănătoasă în ciuda neajunsurilor. Multe si întruna, pentru că ,,un drac nu vine niciodată singur,,
Nu îmi amintesc însă, niciun ,,te iubesc,, ca şi cum cuvântul era rezervat doar pentru cazuri de iubire disecată şi arătată lumii, cu tot tam-tam-ul aferent, numai şi numai la casele mari.
Nu exista ,,te iubesc,, pentru iubirea niciodată arătată prin cuvinte măreţe dintre o puştoaică pistruiată,roşcată, zvăpăiată și teleleu, cu o atitudine de 24 de carate, şi un tată simplu, umil, înţelept și hâtru.
Uneori, între un pahar de vin şi o mărășească duhnitoare, mă lua lângă el şi îmi spunea poveşti aproape ireale despre tinereţea lui. Avea o voce frumoasă și când paharele de vin depășeau limita obișnuită, nu se înfuria, nu înjura ca alți tați ci cânta câteva cântecele deocheate, spre dulcea disperare a mamei.
De unul îmi amintesc pentru că își începea repertoriul întotdeauna cu el: ,,La Barcelona într-un bar,,
La mulţi ani, tata!
Te-ar amuza teribil să știi că da, există şi o zi a tatălui, în lumea asta în care se pare că numai muierea este sărbătorită.
p/s : somn liniștit în continuare

vineri, 3 iunie 2016

rurală

bărbaţii obişnuiau să bea prea mult
femeile beau şi ele
biblia spune
urmează-ţi bărbatul
paharul
întotdeauna plin
era
pe jumătate gol
timpul se maimuţărea la ei
ca un clovn beat deja

bărbaţii continuă să bea
femeile au rămas la fel de credincioase

golul nu s-a umplut niciodată

firesc


ziua începe firesc
bună dimineaţa
nu te mai întreb cum vrei cafeaua
eşti pregătit pentru nebunie
există un medicament pentru asta
îl înghiţi şi rămâi singur/izolat
nu vezi/nu auzi/şi
cel mai important /nu simţi alte trupuri
 frecându-şi grăbirile şi neajunsurile de tine
mai târziu o să-ţi fie foame
no problem
avem o pilulă şi pentru asta
nu mai simţi gust/miros
stomacul îţi amorţeşte instantaneu
să mai adaug că la sfârşitul zilei
o să  fii mai slab cu o idee?
tratăm ipocriţii snobii
cu un singur hap
 omul-pilula/omul zilelor noastre/CNN/news


joi, 2 iunie 2016

aici București România

niciodată nu am reușit sa scot  cântăreții
din radio-ul acela cu clape de pian
noaptea însă
urcam pe scenă alături de ei
eram cea mai frumoasă dansatoare
uneori mă usturau ochii
de la luminile alea orbitoare
sau poate de la faptul că
dimineaţa mă trezeam tot eu

cluj/moscova/praga/varşovia
am să ajung acolo într-o zi

astâmpără-te/dă-te jos de pe masă
n-au cum să încapă toţi în cutia asta
sunt hăt departe
tocmai la bucureşti

de pe prispă
dealurile roşii îşi conturau hotarul
dincolo de râpă/şoseaua care ducea la bucureşti

acolo  începea și se sfârșea totul
.....................................................................
copilul acoperă cu degetul un punct pe glob
look this is Romania

duminică, 29 mai 2016

tete-a-tete, NIG și pianistul Daniel Mănoiu & Friends


POSTED BY NUTA ISTRATE GANGAN ON MAY - 29 - 2016
La unul dintre evenimentele culturale organizate în comunitatea românească din Sudul Floridei de Romanian American League, am avut onoarea şi plăcerea să întâlnesc un grup de muzicieni extrem de talentaţi: un pianist, Daniel Mănoiu, o violonistă, Andreea Nedelea, o violoncelista, Mădălina Macovei  şi …fata de la tobe, Daria Despina.
13161039_10154857015372576_540217365_o13148385_10154857015402576_1868874162_o

Daniel  a terminat liceul de muzică George Enescu, a câștigat concursuri internaționale inclusiv premiul 3 la AMSA World Piano Competition în Ohio şi premiul 1 la Rovere D’Oro în San Bartolomeo, Italia. A avut concerte la Carnegie Weill Recital Hall şi New World Center în Miami Beach. A absolvit doctoratul în muzică  la University of Miami. Acum este compozitor de muzică de filme. Daniel a scris  muzica la filmul  ,,Puzzle for a blind man,, în regia domnului  Andrei Zincă, pe care l-am cunoscut  la Festivalul de film românesc, ,,Focus on România,, – Fort Lauderdale/2015.
Luna trecută, a fost prezent la lansarea filmului de scurt metraj “Blueberry”, la festivalul internațional ,,Gasparilla,, din Tampa, film pentru care a compus muzica.
Daniel, ca muzician, ca profesor, spune-mi cum reacţionezi atunci când, în comunitatea românească din Sudul Floridei, participarea la un show de manele este excesivă iar la un spectacol cu un folkist, pianist, sau orice alt gen de  muzică, este destul de redusă?
,,Eu mă bucur mereu când românii din Florida vin în număr mare când avem invitați din România, indiferent de stilul muzical. Dar, cred că trebuie să separăm muzica de petrecere de muzică de concert. Ambele au scopul şi valoarea lor, şi nu cred că este nevoie să fie comparate.Domnul John Banu, împreună cu Romanian-American League au pornit inițiativa de a organiza evenimente culturale în sudul Floridei, în care sunt invitați muzicieni de prestigiu din România şi din SUA. Aceste evenimente au loc în săli de concerte importante pentru comunitate (Hollywood Performance Art Center), ceea ce este ceva încă nou şi în plină dezvoltare în comunitatea românească din Florida. Eu sunt onorat să fac parte şi să contribui la aceste evenimente, sprijinite chiar de guvernul României. Cred că aceste concerte ar trebui promovate mult mai eficient prin toate mediile disponibile în viitor. Şi cred că astfel, membrii comunităţii romanești din Florida, care sunt mereu la curent cu muzica de petrecere, vor prinde interes şi pentru alte evenimentele muzicale culturale care le vor aminti de talentul şi diversitatea noastră superlativă ca Români,,

13140870_10154857017127576_1392500149_n (1)13180887_10154857017152576_781140355_n (1)
Andreea a  studiat vioara la George Enescu în București. Apoi a obţinut o bursă la  FIU, Florida Internaţional University. A câștigat premiul Paganini, dar a cântat cântat și alături de Lenny Kravitz, Pitbull, Ricky Martin.
(Daniel:,,Eu şi Andreea ne cunoaștem de la 5 ani, mama ei a fost prima mea profesoara de pian, am fost colegi de liceu, ne-am reîntâlnit în Miami, la FIU, unde a fost studenta mea la teorie muzicală,,.)
Am întrebat-o pe Andreea cum a fost să lucreze cu unul dintre preferaţii mei sud-floridieni, Pitbull:
,,Pitbull  fost o experienţă foarte interesantă, am fost şocată că nu știe să citească note muzicale şi că bea vodka, nu bere, ca să nu se îngrașe,,

13162141_10154857018082576_1315506823_n (1)13152693_10154857018127576_1072229835_n (1)
Mădălina violoncelista, este din Bucureşti. A absolvit conservatorul  în 2002. După care a obţinut o bursă pentru master în Boca Raton, Florida. A absolvit în 2006.  A făcut parte din Miami Symphony, Palm Beach Opera, Simphony of the Americas şi din alte renumite orchestre. A susţinut concerte cu formaţii celebre ca Deep Purple, Scorpions. A cântat într-un Victoria Secret Fashion show cu Usher.A cântat la nunta lui Donald Trump în Mar a Lago și de nenumărate ori alături de Andrea Bocelli. Recent a filmat un videoclip, în Miami, cu Laura Pausini. Face parte din renumitul Broadway show Spring Awakening.
Am fost impresionată de lista celebrităţilor de pe lista Mădălinei.
Mădălina: ,,Am fost recomandată atunci când s-a căutat o violoncelistă pentru  proiectele acelea, iar experienţele colaborărilor  au fost unice,,.
13170682_10154857019587576_1385289723_o (1)13128995_10154857019612576_1653671317_o (1)Daria  Despina: ,,Grupul 3D – The Best Soul, aşa cum îl văd şi îl simt, ca pe un grup de Suflet, are o conotaţie profundă pentru  mine, datorită faptului că am întâlnit un pianist absolut sensațional – Daniel Mănoiu, şi un chitarist foarte-foarte bun – Damian Thor ! Întâlnirea cu cei doi muzicieni mi-a readus aminte de momentul în care am activat, ca şi toboşar, în grupul de rock feminin Secret, plus şi alte grupuri rock unde am cântat ! Acum este perioada cea mai bună de a mă exprima muzical – alături de cei doi colegi, şi prieteni muzicieni, oameni absolut deosebiţi ! A fost o mare bucurie pentru mine să cânt alături de Daniel Mănoiu în concertul organizat în  Hollywood – Center of Performing Arts alături de artişti consacraţi, Doamna Carmen Harra, Roxana Şi Simona Popescu.Proiectele noastre de viitor – concerte cât mai multe să avem. Foarte aproape vor fi Seratele Muzicale, organizate într-un mediu intim pentru prieteni şi pentru  toţi ce iubesc muzica bună, apoi un alt spectacol de anvergură, organizat de domnul Banu, preşedintele RAL, cel care susţine cu ardoare  prezenţa noastră ca şi trupă în programul dumnealui, ca şi organizator de spectacole. Aspiraţiile şi intenţiile noastre, ca şi trupă, sunt să ajungem să fim foarte cunoscuţi, să cântăm pe marile scenele ale Americii şi muzica noastră să bucure oamenii,  căci pentru ei cântăm ! Bucuria lor este bucuria noastră ! Dorim ca aceasta trupă să aibă longevitate chiar dacă uneori drumurile sunt lungi; spiritul şi bucuria noastră de a cânta să ne aducă cât mai des împreună ! Grupul 3D – The Best Soul – reprezintă şi manifestă energia Fericirii Palpabile ! Doar cei care vin şi vor veni la spectacolele noastre pot simţi ceea ce noi simţim atunci când cântăm ! Pentru mine,  a cânta la tobe înseamnă însăşi Starea de A Fi, “tobe- to be or not to be!”

sâmbătă, 28 mai 2016

despre amanți și nu numai, tete-a-tete, NIG și scriitoarea Corina Ozon


POSTED BY NUTA ISTRATE GANGAN ON MAY - 7 - 2016

13128868_1172573232776619_988734878_o

NIG: Corina, probabil sunt singurul om care vrea un dialog cu tine fără să îţi fi citit cărţile(nu o să-i spunem interviu, prefer să stăm de vorba pur şi simplu) Ce poţi spune despre tine şi scrisul tău, oamenilor care nu au citit Corina Ozon?
CO: Pentru mine este o provocare să văd cum judecă oamenii scriitura mea, mă refer la cei care mă cunosc, dar mai ales cum mă văd pe mine prin ce am scris cei care nu mă cunosc. Tu mai știi despre mine prin intermediul Facebook, chiar de dinainte să scriu, dacă nu mă-nșel. Nu știu cât din profilul meu ai putut să conturezi, însă eu sunt un utilizator de net, la fel, ca oricare. Îmi place muzica, îmi plac glumele bune și călătoriile. Îmi place să scriu și să socializez. Cât despre ceea ce scriu, cel mai bine ar fi să se citească. Scriu sincer, așa cum și când simt, oriunde și la orice oră. E ceva acolo, în mine, ca un gheizer, descoperit recent. Și nu vreau să se oprească.
NIG: Secretele bine păzite vor fi aflate mai devreme sau mai târziu, un amor se poate transforma în amantlâc iar un amantlâc în amor.Care ar fi diferenţa dintre  ,,Zilele Amanţilor,, şi ,,Nopţile Amanţilor ,,?
CO: Chiar emoția. Prima, „Zilele amanților”, este mai cinică, deși nu-i lipsește umorul. „Nopțile amanților” este descriptivă, un next level în relația celor implicați în această aventură. Personajele au frământări, vorbesc despre ceea ce simt, iar volumul trei, „Amanții 3.0” e o abordare psihologică a lor.

13148481_1172573216109954_1998782247_o
NIG: Multe femei au, sau au avut, statutul sau stigmatul de amantă. Şi mai toate, că recunoaştem sau nu,  am trecut razant  pe lângă acest statut. Ai fost întrebată  dacă ,,ai fost cândva, cumva, amantă?,,
CO: Desigur, este prima întrebare care mi se pune. Cu referire la cărți, dacă este autobiografică, măcar pe alocuri.
NIG: La amanţi, în general, îmi place îndrăzneala şi misterul. Detest lipsa discreţiei. O relaţie extraconjugală căreia îi lipseşte discreţia, devine uneori un amantlâc ieftin.Cum sunt ,,amanţii,, tăi?
CO: Și „amanții” mei își păstrează relația departe de ochii lumii, însă eu pătrund în mințile lor. Cărțile sunt scrise pe trei voci, ceea ce vede amantul, amanta și soția. Astfel că toate gândurile nerostite ies la iveală, așa cum n-am avea poate curaj să le spunem cu voce tare. Cum ar veni, am intrat în alcovul lor direct, am dat la o parte draperia de la fereastră. Și ei au întâlniri pe furiș, recurg la diverse tertipuri și stratageme, ca să se întâlnească, au parte și de momente de suspiciune, în care sunt nevoiți să dea explicații. Însă, așa cum am zis, eu am trecut dincolo de perdea.
NIG: Stiu că te inspiri din viaţa de zi cu zi.Ti s-a întâmplat să fii întrebată de amanţi anonimi cum de ştii povestea vieţii lor? Mai ales că tu habar nu aveai de povestea acesta.
CO: Oh, da! Unii chiar au crezut că fix despre ei am scris, pentru că și replicile coincideau cu ale lor. Scriu despre viața de lângă noi și încerc, pe cât posibil, să o redau cât mai autentic.

13149891_1172573066109969_1785667887_n

NIG: Foloseşti un limbaj nu tocmai ortodox. Ai ochi albaştri, eşti blondă, ai o piele albă şi frumoasă. Unii găsesc combinaţia de dirty mouth şi ingenuitate, irezistibilă. Alţii îşi fac cruce după ce citesc, probabil. Sunt genul care vorbeşte urât numai şi numai din imperioasă nevoie  dar, ne place sau nu, aşa se vorbeşte.Aşa vorbesc foarte mulţi oameni între ei şi tu nu ai făcut decât să arăţi asta. Ce-ai dori să le spui celor care se crucesc?
CO: Să știi că mulți dintre cei care s-au crucit la primele pagini acum îmi sunt fani declarați. Într-adevăr, limbajul este șocant, pentru cei care nu au mai citit genul acesta de literatură. Și mai știu că este ciudat, însă, negru pe alb, cuvintele biciuiesc. În comunicarea orală, știi cum se spune, verba volant. Înjuri, ți se răspunde, e eliberarea. În scris, cuvintele rămân închise acolo. Și, de câte ori deschizi cartea, ele te șfichiuiesc pe obraz. Cine mi-a citit cărțile chiar a avut curaj.
NIG: Ai toată apreciarea mea pentru felul în care ştii să îţi faci reclamă, felul în care alegi să te faci cunoscută. Chiar dacă este extrem feminin, stilul tău descrie a business woman. Fan-club, True-Blue, Fashion, Parfumuri.Cărţile tale au înregistrat vânzări de ordinul miilor. Se poate trăi în România din vânzări de carte dacă nu te cheamă Cărtărescu, să zicem?
CO: Nu se poate trăi doar din vânzări de carte, pentru că nu există atâta public cititor. La noi, spre deosebire de alte țări, nu sunt mulți cititori de carte. Însă marketingul a fost important pentru mine, dacă tot ai amintit, altfel m-aș fi făcut cunoscută mai greu. Eu lucrez în PR și Comunicare (la o companie națională) și am folosit experiența mea în promovarea cărților mele.

13140723_1172573752776567_261779166_n

NIG: Mergi cu Herg Benet. Recomanzi aceasta editură. De ce?
CO: Este o editură în care am simțit că suntem o echipă. Nu știu cum e la alte edituri, dar eu mă simt foarte bine la Herg Benet. Îmi place că pot discuta deschis cu Alexandru Voicescu, managerul editurii și scriitor, îmi place că e exigent și vizionar.
NIG: Unii critică faptul că încerci să schimbi percepţia despre scriitori, că faci reclamă la hainele şi bijuteriile pe care le porţi la lansări. Dacă aş fi făcut un interviu cu tine m-aş fi oprit aici şi ţi-aş fi ascultat părerea. Dar acesta e  un dialog, deci o să spun că sunt de acord cu acest concept, îl găsesc interesant, dar scriitorii  trebuie să ,,respire,,  doar singurătate, nesomn şi tutun, nu? Care ar fi motivul criticii aici?
CO: Probabil că schimbarea este acceptată mai greu. Prejudecata generală despre scriitor era alta, iar cu ceea ce am venit eu: turnee în țară, fan club de carte, ținute, accesorii, lansări în locuri atipice cu muzică și entertainment, toate acestea arată bine, dar obligă la niște eforturi. Posibil aici să fie temerea că standardele în care era încadrat un autor să fie nițel redesenate. Dar eu am văzut totul ca pe o adaptare la vremurile de azi și la gusturile oamenilor. Eu nu am făcut decât să arunc cu artificii peste ceea ce exista.
NIG: Acum ceva vreme, criticul literar Alex Ştefănescu a spus într-un interviu că ceea ce tu şi alte scriitoare contemporane scrieţi, nu va rezista. Deşi, la un moment dat, mi s-a părut că domnul Ştefănescu era total de acord cu stilul acesta altfel.  Am fost surprinsă când am citit acel articol. Sau poate nu am fost… Tu ce crezi?
CO: Cred că Alex Ștefănescu a vrut să scrie despre mine și atât. Chiar ne-am intersectat de curând într-o discuție pe Facebook și m-a rugat să scriu altceva, ca să mă laude. Eu nu scriu ca să fiu lăudată de critici, scriu pentru mine și pentru cititori. A propos, în luna mai, public o nouă carte, „Până când mă voi vindeca de tine”, fără legătură cu amanții.

13105914_1172574159443193_1422662347_o

NIG: Tu, ca scriitor, ce crezi, literatura ta va rezista?
CO: Nu știu dacă va rezista, gusturile literare se schimbă, periodic apare ceva ca trend. Însă îmi place să cred că despre stilul meu ca și despre curajul meu se va mai vorbi.
NIG: Lansările tale au oameni. Vinzi. Mulţi îţi cer cărţile, le comandă pe internet apoi se fotografiază cu ele. În ţară, în lume. Este free advertising în toată regula  şi lucrul acesta mi se pare grozav. Eşti una dintre cele mai citite scriitoare contemporane. După ce vor citi afirmaţia de mai sus, unii vor exclama ,,da, aşa este,, . Alţii însă, vor strâmba din nas, politicos spus, şi vor gândi că vorbesc prostii sau că sunt prost informată. Ce ai vrea să le transmiţi acestor oameni?
CO: Le recomand să verifice topurile de vânzări, unde eu mă mențin constant, încă de la prima carte, sunt autori care nu figurează nici între primele 50 de locuri. În general, nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Oamenii trebuie să se convingă singuri și nici nu e obligatoriu să plac tuturor.
NIG: Care este cea mai aspră critică literară care ţi s-a făcut?
CO: Că am devenit arogantă, asta pentru că pur și simplu, într-o perioadă plină de drumuri, evenimente, scris, casă, efectiv nu-mi ajungea timpul. Și nu puteam vorbi cu toată lumea la fel ca înainte. Dar pentru mine a fost bună această etapă, atunci am știut cine îmi este alături cu adevărat sau cine doar cerșea atenție sau mă considera un furnizor de self esteem.
NIG: Ce aduc nou cărţile tale în literatura romanescă?
CO: Stilul, aparent facil, abordarea directă, autenticitatea, cărțile au fost scrisă în real time, ca să zic așa.

13148481_1172573216109954_1998782247_oNIG: Cred că avem câţiva scriitori foarte buni care vor rămâne undeva la margine pentru că nu ştiu cum să se facă ştiuţi, cunoscuţi, care nu sunt descoperiţi sau care, mai rău, sunt ignoraţi. După cum vezi în oamenii de litere de la noi au început să semene foarte mult cu politicienii noştri. Ce crezi, personal, despre USR?
CO: Nu pot să am nicio părere despre USR, nu am legături cu acest organism și nu sunt la curent, decât foarte vag, cu ce se petrece acolo.
NIG: Ultima ta carte are în ea povesti de dragoste adevărate, văzute prin ochii tăi,, Ochi frumoşi, apropo. Nu-i aşa că oamenilor le place să vorbească despre iubirile lor, chiar dacă vorbesc de fapt şi despre durerile lor? ,,Până când mă voi vindeca de tine,, pare total diferită de povestea amanţilor. Mi-ar plăcea să văd în ea poveştile de iubire ale unor foşti amanţi, poveşti care au un happy-end după ce au început incert. Vorbeşte-mi, te rog, despre această carte.
CO: Da, este o carte diferită, un proiect început chiar înainte de cel cu amanții. Este un volum de proză scurtă, povești reale contemporane, despre iubiri frânte și vindecarea de după. Aventuri care se credeau iubiri eterne și iubiri transformate în aventuri. Suferința face parte din dragoste și ne călește pentru următoarea iubire.
NIG: Pe siteul tău ai scris două articole bune despre viaţa celor divorţaţi din România. De ce după plimbarea la starea civilă şi la altar, topiți-de-ndrăgostiţi, după ce jurăm că numai moartea ne mai poate despărţi, după casă/masă/soacră plus doi-trei copii, ajungem în dormitoare străine(maşini, hoteluri, păduri, păşuni, toate astea fie reale, fie virtuale) cu o persoană total diferită de cea lângă care am jurat ba una, ba alta?
CO: Pentru că se întâmplă să alegem prost, atunci când ne căsătorim, și nu putem recunoaște. Așa cum am mai scris, românii nici nu au în obicei să apeleze la un specialist în probleme de cuplu, pentru a-și cunoaște mai bine frământările. Preferă să le rezolve singuri, așa cum au apucat să vadă în casele părinților, și de aceea multe divorțuri se fac în ură, iar cei care suferă sunt copiii. Când acasă nu mai vii cu plăcere, găsești o supapă, pentru că omul nu poate trăi doar cu o ciorbă bună. Sunt multe de discutat aici, dar principala cauză este educația incompletă, lipsa de comunicare dintre părinți și copii, viitorii adulți. Mă refer la segmentul de vârstă 35+. De altfel siteul de care pomenești lor li se adresează, în primul rând,
13105955_1172574119443197_1204998576_o

NIG: Corina, suntem victima propriilor alegeri atunci când vorbim despre iubire, căsnicie, adulter?
CO: Cred că am răspuns mai sus și la această întrebare. Da, noi alegem și, ceea ce nu realizăm luați de val, este că putem alege să trăim frumos, fără să rănim pe cei din jur. Știi cum se spune despre un bărbat care își înșală nevasta: e domn dacă știe cum să o facă, fără ca ea să afle. Despre abilitate e vorba.

13148428_1172573969443212_777299511_o
Foto credits: Dragoș Boldea, Radu Bădoiu, Cătălin Pop